Vacanța mea nu a fost una clasică, cu pregătiri și bugete, cu stres și multe întrebări. Dată fiind situația actuală, a pandemiei, am ales să numesc vacanță 2020 o scurtă fugă până în orașul de născare, unde am reușit după ceva timp să îi văd pe cei dragi. Și, desigur, să îl iau pe unul dintre acești cei dragi, tata, la un pescuit în apropiere de căsuța noastră modestă. Locul de pescuit pare desprins din peisajul sărăcăcios al județului, cu o baltă splendid amenajată înconjurată de terasă, restaurant, piscină, teren de tenis și alte delicii pentru flămânzii de relaxare. Și cel mai fascinant lucru este reprezentat de faptul că această mică oază este ascunsă de ochii lumii, într-un sat pe care nu ai da doi bani. Oricum, nu locul contează. Când mergi la pescuit, pește să fie! În rest, poți sta bine pe un butuc, sub o salcie sau chiar sub soarele hapsân, cu ochii după pluta ce se leagănă și se leagănă. Și nici peștele nu contează. Contează că ești alături de cei dragi. Și că cei dragi încă îți sunt alături. Pandemia a fost și este un motiv bun pentru a întări legături, pentru a conștientiza importanța celor din jur, pentru a fi mai responsabili. Vacanța mea, cu nimic deosebită la prima vedere, a fost o aventură a sinelui. O conștientizare a faptului că nu suntem singuri, ci vrem să credem că suntem. Că dragostea este mereu cea mai frumoasă vacanță și că oriunde vom merge, cu ea în suflet locul respectiv va deveni memorabil.